Mancarea americana nu inseamna numai hamburgeri si cartofi prajiti. Dimpotriva. Daca iti surade ideea si iti place sa gatesti si sa incerci ceva nou ,s-ar putea sa-ti si placa. Tocmai de aceea m-am gandit sa postez cateva din retetele pe care eu le stiu si chiar si altele pe care nu le-am incercat inca, dar cu siguranta le voi incerca, pentru ca mie imi place stilul american. Sa incepem deci. Va spun de acum POFTA BUNA !
MANCARE CLASICA DIN CARNE DE VITA
Aceasta este o mancare clasica, traditionala. Americanii mananca carne de vita intr-un procentaj de 80%. Deci cam asa cum noi folosim carnea de porc. Este delicioasa si usor de facut si cu toate ca exista o multime de improvizatii aduse retetei, cea clasica, de baza,ramane cea mai savuroasa.
INGREDIENTE:
- 1,500 g carne de vita taiata cubulete
- 3 linguri ulei
- 2 lingurite sare
- o lingurita piper macinat
- 2 cepe taiate marunt
- 30 g faina
- 3 catei de usturoi pisat
- 230 ml vin rosu
- 700 ml supa de vita (sau concentrat de vita cubulete dizolvate in apa)
- o jumatate lingurita rosmarin
- o foaie de dafin
- o jumatate lingurita cimbru
- 4 morcovi taiati in rondele de 2 cm
- 3 tulpini de telina taiate patratele (se poate folosi si telina radacina taiata cubulete)
- 3 cartofi mari taiati in 8
- patrunjel proaspat
Se pune uleiul la incins intr-o cratita mare, dupa care se adauga carnea si se prajeste usor pana se maroneste, adaugand sare si piper. Dupa ce carnea s-a rumenit,se scoate afara pe o farfurie si se pune la prajit ceapa cam 5 minute pana devine moale si translucida. Se pune aragazul la moderat si se adauga faina, amestecand continuu cam 2 minute apoi se adauga usturoiul. Se adauga vinul si se amesteca bine pentru a se desprinde totul de pe fundul cratitei. Faina o sa inceapa sa se ingroase pe masura ce vinul va incepe sa fiarba.
Dupa ce a fiert vreo 3-5 minute, se adauga supa de vita, foaia de dafin, cimbru, rosmarinul si carnea. Cand incepe sa fiarba,se pune capacul, se da la foc mic si se lasa la fiert pentru o ora, dupa care se adauga cartofii, morcovii si telina. Se fierbe acoperit inca 30 de minute, ori pana cand carnea si legumele devin fragede si se pot rupe foarte usor cu furculita. Gata ! Se lasa sa se odihneasca vreo 15 minute dupa care se adauga patrunjel. Sa aveti pofta !
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu